Deși am mai abordat EQ-ul și în articolul anterior, simt că nu am făcut suficientă lumină asupra acestui concept, postarea fiind oarecum monopolizată de încercarea mea (sper eu, reușită) de a explica conceptul de coeficient de inteligență.

Voi relua așadar subiectul, punând accent, cu mai multă vigurozitate decât în trecut, pe istoricul conceptului EQ și pe ascensiunea acestuia către succes.

Voi detalia, de asemenea, diferitele "tipuri" de inteligență și— ați ghicit — de ce eu le consider o plăsmuire imaginativă.

Istoricul conceptului de EQ

În 1950, Maslow a introdus conceptul de "putere emoțională", urmând ca, mai apoi, termenul "inteligență emoțională" să apară într-o lucrare a lui Michael Beldoch în 1964 și o lucrare a lui B. Leuner în 1966.

În 1983, Howard Gardner a introdus, prin cartea sa Frames of Mind: Theory of Multiple Intelligences, teoria că tipurile tradiționale de inteligență nu reușesc să explice pe deplin capacitatea cognitivă. Acesta a introdus ideea de inteligențe multiple, incluzând inteligența intrapersonală (capacitatea de a înțelege și gestiona propriile emoții, gânduri și motivații) și inteligența interpersonală (capacitatea de a înțelege și interacționa eficient cu ceilalți).

Cuvântul EQ a fost prima dată utilizat într-un articol scris de Keith Beasley pentru revista britanică Mensa în 1987. În 1989, Stanley Greenspan a propus un model (o definiție) pentru a descrie inteligența emoțională.

În 1990, psihologii Peter Salovey și John Mayer au introdus conceptul de inteligență emoțională printr-un articol academic, urmând ca mai apoi, în 1995, termenul să fie popularizat de cartea Inteligența emoțională – de ce poate conta mai mult decât IQ-ul a lui Daniel Goleman.

La sfârșitul anului 1998, articolul lui Goleman din Harvard Business Review, numit What Makes a Leader?, susținea că EQ cuprindea abilitățile și caracteristicile care conduc la performanța leadership-ului. În cercetările ulterioare, inteligența emoțională a fost criticată pentru pretinsul său rol în conducere și succesul în afaceri.

Ca o scurtă precizare, se dovedește că agreabilitatea, caracteristică asociată în mod frecvent cu inteligența emoțională ridicată, nu prezice performanța la locul de muncă la fel de bine ca IQ-ul sau conștiinciozitatea și, în unele cazuri, o poate influența negativ.

Hazardul reprezentat de teoria inteligențelor multiple

Așa cum am menționat în capitolul anterior, teoria inteligențelor multiple a fost formulată de Howard Gardner în 1983. Acesta a vehiculat, în cadrul teoriei sale, că există 8 tipuri de inteligență: vizual-spațială, logico-matematică, muzicală, corporal-chinestezică, verbal-lingvistică, naturalistă, intrapersonală și interpersonală.

Cu toate acestea, ea rămâne totuși o teorie, una dintre cele mai mari critici aduse acesteia fiind lipsa de dovezi prezentate în vederea susținerii conceptului de "inteligențe multiple".

Apoi, teoria inteligențelor multiple este problematică și pentru că este atât de vagă și de lipsită de substanță. Dacă folosești cuvântul "inteligență" pentru a desemna aptitudinile și talentele cu care au fost oamenii înzestrați, termenul în sine își pierde semnificația; astfel, dacă înainte inteligența era direct proporțională cu capacitatea cognitivă a individului, după acceptarea unui termen precum "inteligență corporal-chinestezică", definiția inteligenței, în forma ei actuală, nu mai există.

Poate fi observat că folosirea unui termen bine stabilit, iar apoi corelarea acestuia cu un alt termen, nu la fel de bine stabilit, lipsit de dovezi empirice, în unele cazuri chiar subiectiv, duce la invalidarea primului termen, acesta fiind "lărgit" pentru a-l cuprinde pe cel de-al doilea.

Nereușita reprezentanților ideologiei woke de a oferi o definiție pentru cuvântul "femeie" este poate cel mai bun exemplu în acest sens; prin acceptarea bărbaților (transgenderilor) în rândul femeilor, termenul "femeie" și-a pierdut semnificația, fiind practic adoptat de oricine simte că ar fi una.

Cu toate acestea, în școlile din întreaga lume aceste "tipuri de inteligență" sunt împinse de administrație. Un posibil motiv ar fi acela că, în cazul în care unii copii sunt recunoscuți ca fiind "Low-IQ", școala le poate spune acestora că, deși au lacune în inteligența logico-matematică, ei sunt inteligenți în alt fel.

Acest lucru este o greșeală! Nu putem discredita cu totul consensul științific când vine vorba de concepte psihologice, mai ales dacă acestea sunt apoi integrate în programa școlară!

Concluzia la care am ajuns, și pe care m-am străduit să o argumentez de-a lungul acestui articol, este că aceste tipuri de "inteligență" nu reprezintă, de fapt, noi modalități de gândire, ci mai degrabă aptitudini, talente și moduri diferite de a manifesta aceeași capacitate cognitivă.

Este extrem de ușor să ignorăm consensul științific atunci când vrem să ajungem rapid la o concluzie... Prin această postare, intenția a fost să fie scoasă în evidență o teorie vagă și insuficient fundamentată, dar și să fie încurajată documentarea critică și atentă înainte de a accepta orice idee drept adevăr.

Bibliografie

• Beldoch, M. (1964). Sensitivity to expression of emotional meaning in three modes of communication. In J. R. Davitz (Ed.), The communication of emotional meaning (pp. 31–42). New York: McGraw-Hill.

• Gardner, H. (1983). Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences. New York: Basic Books.

• Goleman, D. (1995). Emotional Intelligence: Why It Can Matter More Than IQ. New York: Bantam Books.

• Goleman, D. (1998). What makes a leader? Harvard Business Review, 76(6), 93–102.

• Greenspan, S. I. (1989). Emotional intelligence: The growth of the emotions and the meaning of infancy. The Psychoanalytic Study of the Child, 44(1), 227–249. https://doi.org/10.1080/00797308.1989.11822957

• Leuner, B. (1966). Emotional intelligence and emancipation. Practice of Child Psychology and Child Psychiatry, 1(4), 133–136.

• Maslow, A. H. (1950). Self-actualizing people: A study of psychological health. Personality Symposium, 1, 11–34.

• Mayer, J. D., & Salovey, P. (1990). Emotional intelligence. Imagination, Cognition and Personality, 9(3), 185–211. https://doi.org/10.2190/DUGG-P24E-52WK-6CDG

• Mayer, J. D., Salovey, P., & Caruso, D. R. (2008). Emotional intelligence: New ability or eclectic traits? American Psychologist, 63(6), 503–517. https://doi.org/10.1037/0003-066X.63.6.503

• Murphy, K. R. (Ed.). (2006). A critique of emotional intelligence: What are the problems and how can they be fixed? Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.

• Waterhouse, L. (2006). Multiple intelligences, the Mozart effect, and emotional intelligence: A critical review. Educational Psychologist, 41(4), 207–225. https://doi.org/10.1207/s15326985ep4104_1