IQ este unul dintre cei mai buni predictori ai succesului pe termen lung, precum și conceptul psihologic a cărui validitate a fost testată și demonstrată cu cea mai mare acuratețe dintre toate conceptele psihologice.

În acest articol am să explic pe scurt conceptul de IQ, cum funcționează și cum diferitele scoruri obținute ne pot afecta viața. De asemenea, am să explic conceptul de EQ și de ce eu, personal, nu cred în existența lui, cel puțin nu în forma iterată de inventatorii acestui termen.

Dar, haideți să începem cu începutul. În primul rând, ce este IQ?

Istoricul conceptului

Din punct de vedere istoric, prima încercare de creare a unui test standardizat pentru măsurarea inteligenței a fost cea a lui Sir Francis Galton, un britanic, în 1884. Acesta a emis ipoteza conform căreia ar trebui să existe o corelație între coeficientul de inteligență și alte măsuri observabile, cum ar fi dimensiunea capului sau rapiditatea reflexelor. Cu toate acestea, Galton nu a reușit să-și demonstreze teoria, fapt care l-a determinat să abandoneze cercetarea în acest domeniu.

Ceva mai mult succes au avut psihologul Alfred Binet și psihiatrul Theodore Simon, care în 1905 au publicat testul standardizat Alfred-Binet, acesta concentrându-se asupra abilităților verbale. A fost realizat pentru a se identifica gradul de "retardare mintală" la școlari, distanțându-se totuși de afirmațiile făcute de psihiatrii din acea vreme, care susțineau că acești copii erau bolnavi (nu lenți) și, prin urmare, trebuiau scoși din școală și internați în aziluri.

Alfred Binet a introdus și noțiunea de "vârstă mentală", termen care se referea la vârsta cognitivă a copiilor. Aceasta era obținută prin compararea rezultatelor participanților testului Alfred-Binet cu rezultatele majorității reprezentanților acelei categorii de vârstă. De exemplu, dacă aveai șase ani și reușeai să rezolvi un test pe care doar copii de 8 ani reușeau, în medie, să îl rezolve, vârsta ta mentală era de 8 ani. Astfel, scorul obținut era de 8,0.

Ulterior, o abordare mai precisă a fost propusă de psihologul William Stern, care a sugerat ca, în loc să se scadă vârsta reală din vârsta estimată din performanța testului, cea din urmă ar trebui împărțită la prima. Astfel, acesta a fost primul care să folosească termenul IQ, definit ca și raportul dintre vârsta mentală și vârsta cronologică.

În SUA, testarea IQ a devenit o adevărată poveste de succes după ce Lewis Terman a revizuit testul lui Binet, creând o normă mult mai potrivită decât originalul, și a publicat-o ca test Stanford-Binet. De asemenea, a fost dornic să înmulțească rezultatul cu 100, astfel încât ecuația finală pentru IQ este (vârsta mentală) / (vârsta cronologică) X 10

Într-adevăr, un IQ de 130 sună MULT mai bine decât un IQ de 1,3.

Cu toate acestea, testarea nu era posibilă decât la copii, condiția principală pentru ca rezultatul să fie concludent fiind ca înaintarea în vârstă să fie direct proporțională cu abilități cognitive mai bune. Ori, odată cu vârsta, acest lucru nu mai este valabil.

David Wechsler a rezolvat problema calculării IQ-ului adulților prin simpla comparare a performanței cu distribuția scorurilor la test, care este o distribuție normală. În sistemul său, IQ-ul celor al căror scor a egalat media grupei de vârstă era 100.

IQ: Utilitate și definire

Dacă nu crezi în IQ ca și concept, ai putea la fel de bine să arunci toată psihologia la gunoi. Motivul este acesta: conceptul de IQ a fost demonstrat cu cea mai mare eficacitate și rigurozitate dintre toate conceptele psihologice, iar a nu crede în el, ar însemna discreditarea majorității conceptelor psihologice, care nu au avut parte de acest grad de validitate. La ora actuală, o simplă căutare pe Google Scholar intitulată "IQ" îți va dezvălui peste 2 milioane de studii!

IQ este, în același timp, și unul dintre cei mai buni predictori ai succesului pe termen lung. Ca o regulă generală, dacă slujba ta este repetitivă și implică realizarea aceleiași sarcini pentru o perioadă lungă de timp, atunci IQ-ul nu măsoară cu exactitate cât de bine vei performa la locul de muncă. Dacă job-ul tău implică însă schimbarea și adaptarea constantă la mediu, atunci IQ-ul este cel mai bun predictor al succesului pe termen lung.

Cu alte cuvinte, IQ-ul este un fel de "viteză de procesare". Acesta determină cât de repede și cu cata vigurozitate asimilăm informațiile noi. De exemplu, o persoană cu un IQ de 85 se va descurca mai greu, comparativ cu o persoană cu IQ 102 la efectuarea de task-uri care implică învățarea și însușirea unor cunoștințe, iar apoi, aplicarea lor într-o manieră cât mai productivă (exceptând cazurile în care cerințele locului de muncă nu se schimbă constant, aceasta fiind repetitivă).

IQ și conștiinciozitatea: Yin-ul și Yang-ul succesului

Cu toate acestea, IQ-ul nu este singura însușire care prezice cu succes reușita la locul de muncă. Printre acestea se numără conștiinciozitatea, rezistența la emoții negative și deschiderea către noi experiențe. Unele studii plasează conștiinciozitatea mai sus pe ierarhia importanței decât IQ-ul în ceea ce privește succesul pe termen lung. Un studiu efectuat pe un grup de 140 de elevi de clasa a VIII-a a aflat că conștiinciozitatea prezice de până la 2 ori mai bine succesul în ceea ce privește performanțele școlare.

Totuși, am dubiile mele în privința acestei concluzii din mai multe motive... În primul rând, studiul este efectuat pe un grup restrâns de oameni, ceea ce înseamnă că rezultatele nu oglindesc întru totul relația dintre IQ și succesul pe termen lung la majoritatea populației. În al doilea rând, un studiu efectuat pe 1.098.742 de oameni din Danemarca, în perioada 1968-2016, a demonstrat o corelație clară între insuccesul ocupațional/academic și IQ-ul scăzut, ceea ce înseamnă că opusul este de asemenea adevărat.

În al treilea rând, putem asemăna IQ-ul și conștiinciozitatea cu personajul principal, respectiv cu personajul secundar dintr-o povestire (IQ-P.P; Conștiinciozitate-P.S.). Personajul principal se poate descurca și singur, deși fără personajul secundar, povestirea nu este la fel de plăcută sau de lină. În schimb, povestirea nu se poate desfășura fără personaj principal, aceasta având nevoie de unul.

Așa este și cu IQ-ul și conștiinciozitatea. În combinație sunt de neoprit, însă conștiinciozitatea e dependentă de IQ, succesul academic/profesional depinzând în mai mare măsură de acesta din urmă. Majoritatea studiilor reflectă același lucru, arătând o corelație de 0.5-0.6 (25-36%) între IQ și succesul pe termen lung, în timp ce conștiinciozitatea a arătat o corelație de 0.3-0.4 (9-16%).

În final, este foarte dificil să măsori cu succes conștiinciozitatea, aceasta nefiind un scor la un test standardizat, ci mai degrabă o atitudine, astfel că trebuie să te bazezi pe chestionare sau pe declarații date de o terță parte, fapt care îi sacrifică o parte din veridicitate.

Creșterea IQ-ului: mit sau realitate?

Deși unii oameni susțin că poți să-ți mărești inteligența prin exerciții mentale, consensul general este că IQ-ul nu poate fi mărit, fiind în cea mai mare măsură genetic. Cea mai bună modalitate de a-ți păstra sănătatea mentală/a-ți crește coeficientul de inteligență sunt exercițiile fizice, o bună sănătate cardiovasculară traducându-se în răspunsuri mai prompte și mai rapide la cerințele din exterior.

Problema cu efectuarea exercițiilor mentale pentru mărirea IQ-ului este că, coeficientul de inteligență este prezent numai în scurtul răstimp în care te strădui să înțelegi o anumită problemă, nu și atunci când repeți o problemă înțeleasă anterior și te perfecționezi în rezolvarea acesteia.

Cu toate acestea, putem preveni scăderea IQ-ului prin efectuarea exercițiilor mentale. După cum știm, odată cu vârsta IQ-ul tinde să scadă, astfel că menținerea activității creierului poate fi de ajutor în menținerea coeficientului de inteligență, ca să nu mai vorbim și de prevenirea boliilor neurodegenerative. (Parkinson, Alzheimer, Dementa)

Problemele conceptului EQ

Am trei mari probleme cu EQ:

1. Termenul a fost folosit pentru prima dată de un jurnalist, așa că permiteți-mi să pun la îndoială validitatea acestui concept "pare-se" psihologic. Cuvântul inteligență pus înainte de "emoțională" este de asemenea problematic și poate induce ușor în eroare, făcându-i pe oameni să creadă în EQ ca fiind o inteligență "nouă", necorelată cu IQ-ul.

2. Avem o problemă de definiție majoră: nu s-a ajuns la un consens în ceea ce privește definirea termenului de EQ. Cum poți să pretinzi că știi ceva despre EQ, dacă nu te poți decide asupra unei definiții a EQ-ului?

3. Avem de asemenea o problemă empirică. E foarte dificil să cuantifici inteligența emoțională, mai ales când definiția acesteia e atât de vagă. Care este, de exemplu, diferența dintre inteligența emoțională și empatie? Diferentiem oare între cele două bazându-ne pe care dintre acestea are mai mult succes? Dacă da, atunci cum definim succesul ce reiese dintr-o atitudine empatică?

Concluzii

Deși unii oameni consideră inteligența emoțională ca fiind o parte a conștiinței umane, eu sunt sceptic în ceea ce privește conceptualizarea unui "nou" tip de inteligență.

O definiție mai potrivită a EQ-ului ar fi "întrebuințarea IQ-ului în scopul controlării sau manifestării cu tact a emoțiilor, într-o manieră care poate promova progresul emoțional sau intelectual".

Este important de menționat totuși că manifestarea activităților corelate cu un coeficient de inteligență ridicat, ori scorul obținut pe testul IQ nu se traduce în valoare umană mai ridicată. Fiecare dintre noi e valoros prin simpla existență ca ființă umană, iar această valoare e independentă de realizările intelectuale.